„Avem bani pentru încadrarea persoanelor marginalizate”


• declară șeful AJOFM Vâlcea, Dumitru Cornoiu

Dacă alții se pregătesc de săr­bători, conducerea Agenției Jude­țene de Ocupare a Forței de Muncă Vâlcea se ocupă de onorarea con­tractelor privind încadrarea pe piața muncii a persoanelor marginali­zate. „Am depus mult efort la acest capitol. S-au semnat peste 150 de contracte și se vor mai semna 100. Jumătate din contracte provin de la primării; multe dintre consiliile locale mai au dosare pregătite și vor veni cu ele zilele acestea. Mai e timp până la finele anului și putem încheia noi contracte deoarece avem resurse financiare”, a pre­ci­zat Dumitru Cornoiu, director AJOFM Vâlcea. Printre primăriile in­teresate se află și cea din Râmnicu Vâlcea. Toate aceste per­soane ce fac parte din grupul-ţintă efectuează munci de genul cură­țarea rigolelor, a șanțurilor, igie­ni­zare etc. Orice angajat pri­mește în jur de 10 milioane de lei. Reamin­tim faptul că, până la finele acestui an, AJOFM Vâlcea mai în­cheie con­tracte pentru încadrarea per­soa­nelor marginalizate existând suficiente resurse financiare.