Comunicate

Primul cotidian particular din România
18 iunie 2026
Comunicate
Comunicate
Examenul de grad principal, sesiunea 2022, se desfăşoară după cum urmează:• în data de 01.09.2022 – examenul pentru asistenţi medicali generalişti, pediatrie, ocrotire, surori medicale, oficianţi medicali;• în data de 02.09.2022 – examenul pentru asistenţi medicali – celelalte specializări, altele decât asistenţi medicali generalişti, pediatrie, ocrotire, surori medicale, oficianţi medicali. TEMATICĂ ASISTENT MEDICAL STOMATOLOGIE /…
Continuare about ANUNȚ EXAMEN DE GRAD PRINCIPAL – SESIUNEA 2022
Actualitate
Operatorul Distribuție Energie Oltenia a anunțat că va efectua mai multe lucrări la unele rețele electrice situate pe raza județului nostru. Aceste lucrări sunt necesare pentru creșterea gradului de siguranță și continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum și a îmbunătățirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite.Printre localitățile în care se vor…
Continuare about Pe 29 și 30 august,
Comunicate
Pe 27 și 28 august are loc cea de-a zecea ediție a Maratonului Olteniei, competiția de alergare și MTB, powered by CEZ, care energizează parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Sărbătorim prin sport și fapte bune un deceniu de când mișcarea în natură a devenit un stil de viață sănătos pentru toate vârstele.„Maratonul Olteniei continuă să…
Continuare about 10 EDIȚII DE MARATONUL OLTENIEI:
Actualitate
Începând cu finalul lunii august, alte patru noi parcometre au fost montate în zone de parcare cu plată din municipiu: pe strada General Praporgescu la intersecţia cu strada Profesor Constantin Gibescu; pe strada Emil Avramescu în parcarea „Poiana” de lângă Piaţa Centrală; pe strada Maior V. Popescu vizavi de Gara CFR şi pe strada George…
Continuare about FOTO: PATRU NOI PARCOMETRE au fost montate în Râmnic
Comunicate
Examenul de grad principal, sesiunea 2022, se desfăşoară după cum urmează:• în data de 01.09.2022 – examenul pentru asistenţi medicali generalişti, pediatrie, ocrotire, surori medicale, oficianţi medicali;• în data de 02.09.2022– examenul pentru asistenţi medicali – celelalte specializări, altele decât asistenţi medicali generalişti, pediatrie, ocrotire, surori medicale, oficianţi medicali. TEMATICĂ ASISTENT MEDICAL OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE/MOAȘĂ 1.OBSTETRICĂ• Noţiuni…
Continuare about ANUNȚ EXAMEN DE GRAD PRINCIPAL – SESIUNEA 2022
Anunturi
ADA SRL, in calitate de beneficiar, a implementat, incepand cu data de 24.02.2021, proiectul cu titlul “ Înființare sală fitness” cod SMIS 133307, finantat prin Programul Operational Regional 2014-2020, Axa Prioritara 2 – Imbunatatirea competitivitatii intreprinderilor mici si mijlocii, Prioritatea de investitii 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, in special prin facilitarea exploatarii economice a ideilor…
Continuare about Comunicat de presă „Înființare sală fitness”
Anunturi
Toată lumea îți spune că arăți bine, că ai ceva al tău. Ești admirată, complimentată, uneori chiar puțin invidiată. Bravo ție! Doar că, până acum, n-ai știut ce să faci cu atuurile astea. Pur și simplu te-ai bucurat de ele și atât. Hai să facem mai întâi cunoștință! Sunt Claudia, PR la Heylux, cel mai mare…
Continuare about Câștigă și tu mii de euro din imaginea ta! Folosește-ți farmecul acum!
Comunicate
Joi, 25 august 2022, prefectul județului Vâlcea, Mihai Oprea, a oferit mai multe declarații cu privire la condițiile pe care le vor avea elevii din județ odată cu deschiderea școlilor. Cum se cunoaște, primul modul al anului școlar 2022/2023 va începe luni, 5 septembrie 2022.În rândurile de mai jos, vă prezentăm integral punctual de vedere…
Continuare about ÎN CE CONDIȚII VOR ÎNCEPE ELEVII anul școlar? Prefectul a venit cu detalii
Actualitate
30 de milioane de lei au fost anunțați pentru eficientizarea energetică a blocurilor din 10 județeLa propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul a adoptat propunerea de prelungire a programului de eficientizare energetică a blocurilor.În cadrul programului inițiat în 2019 au fost reabilitate energetic 133 blocuri de locuințe. Conform deciziei de astăzi a Guvernului, programul poate continua cu…
Continuare about E oficial:
Comunicate
Spectacole de artă stradală, microstagiune teatrală estivală şi Maratonul Olteniei la ediţie aniversară!Ultimele zile ale vacanţei de vară aduc în Râmnicu Vâlcea manifestări culturale şi sportive dintre cele mai diverse. În perioada 26 august – 4 septembrie 2022, în baza unui Protocol de colaborare încheiat între Asociaţia „Ataraxia” şi Primăria Municipiului şi aprobat prin HCL…
Continuare about Sfârşit de vacanţă plin de evenimente la Râmnicu Vâlcea
Actualitate
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru aprobarea Tezelor prealabile ale proiectului Codului serviciilor comunitare de utilități publice, reiese dintr-un comunicat oficial de presă.„În prezent, domeniul serviciilor publice este reglementat printr-o lege generală, și alte patru legi speciale privind fiecare tip de serviciu public. Codul va cuprinde dispoziții specifice fiecărui tip de serviciu…
Continuare about BINE DE ȘTIUT:
Comunicate
Examenul de grad principal, sesiunea 2022, se desfăşoară după cum urmează:• în data de 01.09.2022 – examenul pentru asistenţi medicali generalişti, pediatrie, ocrotire, surori medicale, oficianţi medicali;• în data de 02.09.2022– examenul pentru asistenţi medicali – celelalte specializări, altele decât asistenţi medicali generalişti, pediatrie, ocrotire, surori medicale, oficianţi medicali. TEMATICĂ ASISTENT MEDICAL RADIOLOGIE NOŢIUNI DE…
Continuare about ANUNȚ EXAMEN DE GRAD PRINCIPAL – SESIUNEA 2022
Actualitate
Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva au anunțat că suprafața de fond forestier proprietatea publică a statului înscrisă în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară a crescut la 162.593 hectare. Dintre acestea, 45.556 hectare sunt înscrise de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin Programul Național…
Continuare about Romsilva a intensificat PROCESUL DE INTABULARE a pădurilor de stat
Actualitate
Prin Direcţia Administrării Domeniului Public (DADP), Primăria Râmnicu Vâlcea a demarat reabilitarea străzii Topolog din zona de Nord a municipiului. Este vorba despre segmentul cuprins între poarta fostei unităţi de producţie Hervil şi pasajul de cale ferată. Lucrările constau în refacerea integrală a trotuarului pe o lungime de aproximativ 150 metri, asfaltarea carosabilului pe o…
Continuare about Primăria Râmnicului derulează LUCRĂRI DE REABILITARE PE DOUĂ STRĂZI
Ceasul rau
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea a gestionat 20 de misiuni, două accidente rutiere și 18 intervenții SMURD. Accidente pe căile de comunicație rutiere Luni, 22 august 2022, în jurul orei 07.25, în satul Balota din comuna Racovița a avut loc un accident rutier, respectiv un autoturism răsturnat în afara părții carosabile. În…
Continuare about 20 DE INTERVENȚII pentru ISU Vâlcea în ultimele 24 ore
Actualitate
Direcția pentru Agricultură Județeană Vâlcea anunță că, în Ședința Guvernului din 18 august 2022, a fost adoptată modificarea Hotărârii nr. 798/2022 pentru aprobarea Programului de susținere a producției de struguri de masă pentru anul 2022.„Reamintim că, inițial, HG 798/2022 a fost adoptă în Ședința Guvernului din 16 iunie 2022 prin care a fost stabilită o…
Continuare about TERMEN PRELUNGIT pentru depunerea documentelor în Programul de susținere a producției de struguri de masă
Comunicate
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea ne-au anunțat că, în prima zi a acestei săptămâni, pe 22 august 2022, în jurul orei 18.20, polițiștii rutieri, în timp ce acționau pe Drumul Național 64, pe raza localității Râureni, au oprit, pentru control de rutină, un autoturism care circula pe direcția Râmnicu Vâlcea – Drăgășani.„Cu ocazia legitimării…
Continuare about Un tânăr din Romanii de Sus nu a trecut testul. FUMASE CEVA… «BUN»
Alte sporturi
In casinourile licentiate online vei gasi sute de sloturi de la cei mai importanti producatori din aceasta industrie. Cand vine vorba de furnizori populari de pacanele, Play’n Go nu are cum sa lipseasca din aceasta lista. Daca nu ai auzit pana acum de acest producator de jocuri sau pur si simplu vrei sa afli care…
Continuare about Sloturi populare de la Play’n Go