Au fost reluate protestele la Oltchim
Peste 100 de salariaţi de la Combinatul chimic au protestat,ieri,nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile aferente lunilor iunie şi iulie. Oamenii au ameninţat că, dacă conducerea de azi a Oltchim nu este de acord cu revendicările lor, vor trece la greva foamei. Mai precis, aceştia solicită ca până vineri să primească salariul pentru luna iunie, iar până la sfârşitul lunii august, pe cel aferent lunii iulie. Ieri, angajaţii s-au trezit cu câte 80 de lei pe card. Protestatarii au dat buzna şi-n pavilionul central al Combinatului pentru a discuta cu reprezentantul administratorului judiciar. Nu au avut însă succes. Li s-a spus clar că banii pe iunie vin în două tranşe: prima parte, 70%, vineri, iar cea de-a doua, abia pe 5 septembrie. Aşa că, până la urmă, nu s-a ajuns la nici un acord, iar angajaţii Oltchim vor continua protestele.