Atragerea de noi investitori și asfaltarea străzii Lunca


• printre prioritățile primarului Petre Iordache din Ocnele Mari
Mereu preocupat de îmbunătățirea nivelului de trai al locuitorilor din orașul pe care îl manageriază, edilul Petre Iordache caută soluții cât mai fezabile. Acesta s-a întâlnit cu liderii la nivel județean ai partidului din care face parte, iar concluziile dezbaterii le puteți afla în rândurile următoare. „După cum bine știți, periodic mă întâlnesc cu colegii de partid ai PDL Vâlcea și discut probleme administrative. Astăzi, i-am avut în vizită la Primăria Ocnele Mari pe domnii Romulus Bulacu, președinte al PDL Vâlcea, și Samoil Vâlcu. Țin să le mulțumesc pe această cale distinșilor domni amintiți mai sus pentru implicarea în problemele comunității noastre și pentru faptul că ne „țin la pieptul domniei lor”. Dintre problemele discutate menționez: etapa a treia de asfaltare a străzii Lunca, pe o lungime de peste 1 km, demararea lucrării de alimentare cu apă și canalizare în orașul Ocnele Mari, sporirea numărului de turiști pe perioada sezonului estival, precum și atragerea de noi investitori pe teritoriul localității noastre”, ne-a declarat edilul democrat liberal din Ocnele Mari.