Atac terorist în gara Kunming


Tragedia din Kunming Zhan (gara Kunming) a zguduit întreaga Chină. Fără precedent: 29 de chinezi care se duceau sau veneau din diferite localităţi au murit înjunghiaţi cu sânge rece; 143 de oameni nevinovaţi (femei, bărbaţi, numeroși copii) au fost răniţi, unii aflându-se în stare gravă la cele cinci spitale din Kunming. Numai cu câteva zile înainte fu­se­sem chiar acolo, în imensa şi impre­sio­nanta gară Kunming a modernei și liniştitei capitale a celei mai mari provincii a Chinei. Nimic nu prevestea tragedia ce urma să vină! Şi, dintr-odată, sâmbătă, 1 martie, Mărţişorul multor familii a fost unul trist, pe care nu-l vor uita niciodată. Vieţile celor ucişi nu vor mai putea fi date înapoi familiilor îndoliate. Rudele celor internați în spitale se roagă lui Budha ca răniţii, victime ale unor bestii atacatori să se refacă. Bagajele celor uciși, dar și ale răniţilor sunt încă în gară, aşteptând rudele să le ridice.

Cine sunt teroriştii? Cine i-a format? Cine a pus la cale crimele? Cine i-a pro­gramat să ucidă oameni nevinovați? Din informațiile pe care le-am primit, în spatele teroriştilor stă un alt Osama bin Laden… Va porni China un război împo­tri­va criminalilor, precum USA în Afganistan? 

Aflând de acest atac de proporţii, deosebit de șocant, primul meu gând a fost să aflu dacă rude de-ale mele prin alianţă din Kunming s-au aflat sau nu în gara cu pricina – şi, Slavă Domnului, niciuna nu s-a aflat in the wrong place at the wrong time (în loc greşit, la timp greşit), vorba americanului. Asta nu înseamnă că durerea mi-a dispărut din suflet. Sufăr pentru toți cei uciși și răniți… Oameni nevinovați!. 

Informaţiile pe care le-am primit din diferite surse, sunt următoarele: 

Opt sau zece indivizi, dintre care două femei, îmbrăcaţi în haine negre şi pur­­tând măşti, la ora 9.20 seara, au pă­truns în gară, între mulțimea de oa­meni, au scos niște cuţite cu lame lungi și bine ascuțite şi au început să lovească fără pic de milă în stânga și-n dreapta, în față, pe oricine întâlneau în cale… Mulți dintre călători au luat-o la fugă. Criminalii însă erau bine instruiţi și au reușit să omoare și să rănească zeci de oameni. Un poli­ţist de la Căile ferate, înarmat numai cu un baston poliţienesc, a încer­cat să opu­nă rezistenţă agresorilor, dar i s-a rupt bastonul şi a fost rănit grav (l-a scăpat de la moarte vesta antiglonţ). O femeie gra­vidă în luna 6-a a fost înjun­ghiată în piept; din fericire, fătul a fost sal­vat. Prin­tre răniţii grav sunt şi doi co­pii. Vă puteţi ima­gina, stimați cititori, sce­na masa­cru­lui: vacarm, confuzie, oameni morţi sau în convulsii, oameni răniţi, ţi­pete… Un ade­vărat infern, teroare de jur împrejur! 

Foarte repede au intervenit polițiști chinezi, care au împuşcat patru ucigaşi, au rănit o suspectă pe care au dus-o la spital. S-a pornit urmărirea celorlalți cri­mi­nali. Astăzi, 4 martie, când expediez această corespondență, s-a anunţat că trei suspecţi (doi bărbaţi şi o femeie) au fost arestaţi; deci, se pare că au fost 8 ucigaşi în total, implicaţi direct. Nu se ştie câţi terorişti au fost implicaţi indirect. Con­form comunicatului oficial al Minis­te­ru­lui Securităţii Publice, aceşti indivizi fac parte din mişcarea separatistă uyghurs, condusă de un individ pe nume Abdu­re­hin Kurban şi este responsabilă de atac. Uyghurii sunt o minoritate recunoscută oficial în China, în mare parte musul­mani, care locuiesc în Xinjiang Uyghur Autonomous Region, la aproximativ 1600 km depărtare de Kunming. 

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a condamnat cu fermitate actul te­rorist de la Kunming, „Oraşul Primăverii Veş­nice”. În Kunming, există un incredibil de frumos Oraș al Minorităților, pe care l-am vizitat acum câteva zile. Musulmanii sunt foarte bine reprezentați aici, într-un oraș-imens parc, un fel de „Muzeu al sa­tu­lui” de la noi, care sugerează pace și ar­monie între populația Han (majoritară în China) și cele 56 de minorități recu­nos­­­­cute oficial (dintre care 10 în care pre­­­domină musulmanii). Oricum, se spe­ră că sepa­ra­tiștii violenți nu sunt decât o mino­ritate în „minoritatea” musul­ma­nă de 8,4 mili­oane uyghurs din China. Ca o curio­zi­tate: am văzut în Kunming fete cu fețele aco­perite, dar cu minifustițe și ciorapi trans­parenți, lipiți de corp… Erau foarte atră­gătoare! Moda prinde și la musulmani…

 

P.S.: Pătate de sângele victimelor ne­vi­­­novate, în gară s-au găsit câteva stea­­guri ale organizaţiei East Turkestan Isla­mic Mouvement, grupare teroristă, res­ponsabilă şi de alte atacuri împotriva unor oameni nevinovaţi. Este de neînţe­les cum anumiţi confraţi ziarişti din Occi­dent caută să găsească justificări, să atenueze gravi­tatea actelor teroriste ale aces­tei orga­ni­zaţii din China. Terorismul este duşmanul populaţiei pașnice a unei ţări, indiferent de etnie sau de orientare re­li­gioasă. Teroriştii din gara Kunming nu au întrebat victimele ce religie au, din ce etnie fac parte, ci au ata­cat cu furie ne­bu­nă orice om pe care l-au găsit în gară. Acesta este rasism de cea mai joasă speță. Cauza lor, dacă există una, nu va fi niciodată simpatizată în urma unui atac terorist.