„Aşteptăm publicul spectator să fie alături de noi”


Într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al Clubului Sportiv Oltchim, conducerea campioanei României îşi exprimă îngrijorarea cu privire la înfrângerea suferită săptămână trecută pe terenul slovenelor de la Krim Ljubljana, dar îşi manifestă totodată încrederea în ceea ce priveşte posibilităţile pe care le mai are trupa chimistă pentru a accede în penultimul act al întrecerii continentale: „Şansele noastre de calificare în semifinale – după rezultatul negativ obţinut în Slovenia – încă există! Acest rezultat este într-adevăr unul îngrijorător, dar nu scoate formaţia noastră din lupta pentru calificarea în semifinale”.

De asemenea, publicul este invitat să fie din nou alături de echipă, mai ales acum, când formaţia vâlceană trece printr-un moment dificil: „Următorul joc al nostru va fi sâmbătă, 16 februarie, începând cu ora 19.00. Evenimentul va avea loc în Sala Sporturilor „Traian”, iar adversare ne vor fi rusoaicele de la Zvezda Zvenigorod. Aşteptăm publicul spectator să fie alături de noi în număr cât mai mare la acest meci în care sperăm să obţinem primele două puncte din grupă”.
 

Programul caselor de bilete

Toţi cei interesaţi să urmărească întâlnirea dintre Oltchim şi Zvezda din tribune şi nu deţin un abonament valabil, trebuie să cunoască faptul că tichetele de acces se pot procura de la casele de bilete din incinta Sălii Polivalente. Acestea vor funcţiona în zilele de vineri şi sâmbătă, în intervalul 09.00 – 18.00. Preţul unui tichet variază între 40 şi 150 lei.