Asociaţia Administratorilor Publici din România s-a afiliat la Asociaţia Internaţională a City/County Managerilor


Consecventă scopului său de a promova un management profesionist în administraţia publică locală, AAPRO, organizaţia profesională a administrato­rilor publici (city/county managerilor) din România, a făcut un pas important în di­recţia asimilării celor mai bune practici internaţionale în managementul public ro­mânesc. Astfel, în zilele de 5 şi 6 au­gust, oraşul de pe Bega a găzduit, prin ­ama­bilitatea lui Sorin Drăgoi, devenit re­cent Administrator Public al Timişoarei, o întâlnire între reprezentanţii AAPRO, Marian Florea, preşedinte (Administrator Public al Comunei Prundeni-Vâlcea) şi Bogdan Puşcaşu, prim-vicepreşedinte (Ad­ministrator Public al Municipiului Pia­tra Neamţ), cu Peter Agh (Slovacia), vi­ce­preşedinte al Asociaţiei Internaţio­nale a City/County Managerilor (ICMA), cu se­diul în SUA (Washington), care însu­mea­ză experienţa a peste 9.000 de mem­bri din peste 70 de ţări, a derulat nu­meroase programe internaţionale şi va îm­plini anul viitor 100 de ani de la înfiin­ţa­re. Semnarea protocolului de afiliere a AAPRO la ICMA (ce conţine 17 puncte cons­tând, printre altele, în suport orga­ni­za­ţional, schimburi de experienţă, trans­fer de know-how, includerea României în Programul Internaţional al ICMA etc.), permite Asociaţiei româneşti să delege un reprezentant în Comitetul Interna­ţio­nal al ICMA.

Cu aceeaşi ocazie, s-au pus bazele colaborării şi cu Asociaţia similară din Slovacia, al cărui preşedinte este Peter Agh, totodată singurul membru non-american în bordul ICMA.

„Noi, cei din Asociaţia Administra­to­ri­lor Publici din România, suntem conş­ti­enţi că putem folosi această şansă pen­tru a transfera cele mai bune soluţii şi iniţiative locale din toată lumea în folosul comunităţilor locale din România”, a de­cl­arat Marian Florea, preşedintele Aso­cia­ţiei Administratorilor Publici din Ro­mâ­nia, care este Administrator Public la Pri­măria Comunei Prundeni, din judeţul Vâlcea.