„Ariile protejate trebuie popularizate”


• susține Monica Modan – Agenția pentru Protecția Mediului Vâlcea

Comitetul de Dialog Civic pe Problemele Vârstnicilor a demarat cu o „restanță” de la ultima întrunire: reprezentantul Agenției pentru Pro­tecția Mediului Vâlcea, Monica Modan, a prezentat câteva imagini și date despre ariile protejate din județ. Imaginile au presupus și câteva comentarii, unele luând prin surprin­dere participanții. „S-a spus, la un moment dat, că ar fi mai bine ca ariile protejate să fie mai puțin popularizate. E o greșeală. Oamenii trebuie infor­mați, trebuie să cunoască plantele pentru că doar așa vor ocroti. Vom beneficia și noi mai mult de ele. Aceasta este partea frumoasă a dezvoltării durabile”, a precizat Monica Modan. Prefectul județului, Mircea Nadolu, s-a arătat încântat de prezen­tare „mai ales că, astfel, am aflat și lucruri pe care nu le știam”.