APIA a plătit două milioane de lei pentru subvenția de lapte din zonele defavorizate


Adrian-PinteaPrintr-un comunicat oficial de presă purtând semnă­tura directorului Adrian Pintea (foto), Agenţia de Plăţi şi In­ter­venţie pentru Agricultură (APIA) informează că a plătit, până joi, 30 iunie 2011, procentul de 97,77% din suma de 700,42 milioane de euro, reprezentând sprijin din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) alocat României pentru finanţarea schemelor de sprijin pe suprafaţă în cadrul campaniei SAPS 2010. S-a depăşit cu 2,77% pra­gul minim de 95 % stabilit conform Regulamentului (CE) nr. 883/2006 şi s-au evitat astfel penalizările pentru plăţile întârziate. Menţionăm că APIA a efectuat plăţi în valoare de 689,54 milioane de euro, reprezentând plată SAPS, pen­tru un număr de 1.088.279 fermieri. În acelaşi timp, au fost efectuate plăţi naţionale directe complementare (PNDC1) în cadrul campaniei 2010 în valoare de 304,5 milioane euro. Schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Vâlcea a plătit, până la această dată, un procent de 99,75% din totalul fermierilor eşantionaţi, ceea ce reprezintă un pro­cent de 98,45% din totalul fermierilor autorizaţi din eşan­tionul de plată, respectiv un procent de 98,20 % din totalul fermierilor aflaţi în baza de date a agenţiei, cu următoarele sume, defalcate astfel: Avans SAPS 2010: 10.758.985,71 lei – Fond FEGA; 17.172.626,54 lei – Fond FEGA; 6.737.396,19 lei – Buget naţional. Suma totală atinge 34.669.008,44 lei. Totodată, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că s-au efectuat plăţile în conturile beneficiarilor pentru ajutoarele specifice acordate producătorilor de lapte din zonele defavorizate şi pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sec­torul de agricultură ecologică, finanţate din Fondul Euro­pean de Garantare Agricolă (FEGA). Ajutorul specific acor­dat producătorilor de lapte din zonele defavorizate: Suma totală plătită beneficiarilor pentru ajutorul specific acordat producătorilor de lapte din zonele defavorizate a fost de 22,03 milioane euro pentru un număr de 221.134 capete vaci de lapte eligibile şi, respectiv, 69.520 beneficiari. La nivelul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Vâlcea, suma totală plătită beneficiarilor pentru ajutorul specific acordat producătorilor de lapte din zonele defavorizate a fost de 475.035,84 euro, reprezen­tând 2.029.260,43 lei, pentru un număr de 4.750 capete vaci de lapte eligibile şi, respectiv, 1.656 beneficiari. Ajuto­rul specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agri­cole în sectorul de agricultură ecologică: Suma totală plă­tită beneficiarilor pentru ajutorul specific pentru îmbu­nă­tăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricul­tură ecologică în cele două tranşe a fost de 3,09 milioane euro din care 2,57 milioane euro pentru un număr de 791 exploataţii din producţie vegetală şi 0,52 milioane euro pentru un număr de 276 exploataţii din domeniul creşterii animalelor. La nivelul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Vâlcea, suma totală plătită beneficiarilor pentru ajutorul specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură eco­logică în cele două tranşe a fost de 11.811 euro (50.454,20 lei), din care 5.363 euro (22.909,66 lei) pentru producţie vegetală şi 6.448 euro (27.544,54 lei) pentru exploataţiile din domeniul creşterii animalelor şi, respectiv, 6 beneficiari.