Apele dezlănţuite au făcut ravagii în Mitrofani


• Consiliul Judeţean şi ISU trebuie să dea o mână de ajutor celor peste 100 de locuitori izolaţi în satul Izvoraşu

Comuna Mitrofani a fost una dintre cele mai greu încercate localităţi din judeţul nostru în ultimele zile şi chiar săptămâni, când furia naturii părea că nu mai conteneşte. 

Apele pârâului Verdea s-au revărsat peste albia obişnuită şi au produs multe pagube. Confom spuselor primarului Lupu Răspopescu (foto), în satul Racu, s-a produs o alunecare de teren în lungime de peste 120 metri, care afectează drumul comunal. Şi mai gravă este situaţia din satul Izvoraşu, acolo unde 40 de familii au rămas izolate.

„Cu forţele naturii nu trebuie să ne punem niciodată. Am văzut asta şi zilele trecute. Din cauza ploilor, în satul Racu avem o alunecare de peste 120 de metri în lungime. A fost afectat drumul comunal. Nu mai spun de satul Izvoraşu. Acolo, situaţia e mai gravă. S-a produs o alunecare ce a afectat calea de acces. Cu autobuzul şi cu orice alt mijloc de acces nu se mai poate ajunge. Doar cu piciorul se mai poate trece. Trebuie să facem ceva pentru cele 40 de familii care au rămas izolate. Sunt peste 100 de oameni acolo. Mai avem o casă, în alt punct, care a fost afectată. Alunecarea de teren a ajuns până la temelie. Omul care locuieşte acolo are însă asigurare. Am întrunit deja comisia locală pentru alunecarea de teren din satul Racu şi urmează să facem, cât de curând, o altă comisie pentru situaţia produsă în satul Izvoraşu. Sper că vom primi sprijinul din partea ISU şi a Consiliului Judeţean”, ne-a declarat edilul din Mitrofani, liberalul Lupu Răspopescu.