Apavil a descoperit ALȚI HOȚI DE APĂ!


Având în vedere că, în ultima perioadă, Apavil SA a înregistrat pierderi de apă, generate de avarii și furturi, reprezentanții operatorului regional al serviciilor de apă și de canalizare din județ ne-au anunțat că vor continua campania de eliminare a pierderilor de apă din sistemul public.
APAVIL SA, prin Serviciul Control Clienţi, a desfășurat și în luna iunie 2022 acțiuni de verificare şi control în vederea depistării utilizatorilor cu branşamente frauduloase, a utilizatorilor fără contract de furnizare (cu branșamente clandestine), a utilizatorilor cu racorduri de canalizare nedeclarate, a utilizatorilor cu surse proprii de apă necontorizate, dar care evacuează apa uzată în reţeaua publică de canalizare, de verificare a integrităţii sigiliilor la apometrele montate în căminele de branşament şi a etanşeităţii legăturilor, pentru eliminarea pierderilor din reţea etc.

Probleme în Râmnic și în Horezu

În urma acțiunilor de verificare a clienților din perioada 1-30 iunie 2022, efectuate în Râmnicu Vâlcea și în Horezu, au fost depistați:
• un branșament clandestin. S-a luat măsura blindării branșamentului și s-a sistat alimentarea cu apă până la intrarea în legalitate;
• 47 clienți cu racorduri de canalizare nedeclarate, care deversau în rețeaua publică de canalizare, fără a deține contract cu societatea pentru furnizarea acestui serviciu;
• un client care deversa apa pluvială în rețeaua publică de canalizare. S-a luat măsura recuperării prejudiciului și intrării în legalitate.
De asemenea, au fost debranșati trei clienți din cauza restanțelor mari de plată a facturilor.

Cei riscă cei care au fost prinși furând apă?

Reprezentanții Apavil SA au atras atenția consumatorilor că furtul de apă din sistemul public de alimentare cu apă și de canalizare constituie infracțiune în domeniul serviciilor de utilități publice și se pedepsește potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, așa cum este prevăzut în Legea serviciilor comunitare pentru utilități publice (nr. 51/2006, cu modificările și completările ulterioare), art. 46, alin. 1: „Constituie infracțiune în domeniul serviciilor de utilități publice și se pedepsește potrivit Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările și completările ulterioare, fapta săvârșită cu intenție privind furtul de apă din sistemul de alimentare cu apă”.
Pentru situațiile de consum clandestin, prejudiciul adus societății se stabilește conform Ordinului 29/N/1993 al MLPAT – Ordin pentru aprobarea Normativului – cadru privind contorizarea apei și a energiei termice la populație, instituții publice și agenți economici.
Acțiunile de verificare ale APAVIL S.A. vor continua în toată aria sa de operare, pentru identificarea branșamentelor frauduloase și clandestine de apă, care conduc la reducerea debitului de apă și diminuează eforturile operatorului de asigurare a serviciilor în condiții optime, fiind afectați astfel toți consumatorii.

Unde îi puteți denunța pe cei care fură apă?

„Pentru stoparea acestor acțiuni ilegale de furt de apă din sistemul public de alimentare cu apă, rugăm clienții să anunțe reprezentanții Apavil SA prin sesizarea oricărei situații, care pare suspectă, la sediul societății din strada Carol I, nr. 3-5, la Dispeceratul Apavil S.A. – 0250.820.010 și 0350.802.160 sau pe adresa de e-mail control.clienti@apavil.ro”, au mai informat reprezentanții societății Apavil SA Râmnicu Vâlcea.
Sursă foto: Arhivă
• Material realizat cu sprijinul Compartimentului comunicare și mass-media al societății Apavil SA