„ANUL ACESTA ÎNCEPE CU O BUNĂ PLANIFICARE a dialogului local”


A declarat deputatul Eugen Neață la început de 2023
Așa cum procedează în toate ocaziile similare, deputatul Eugen Neață tratează începutul unor perioade (cum ar fi un an calendaristic sau o sesiune parlamentară) cu maximă atenție și prezintă vâlcenilor anumite puncte de vedere și planuri, proiecte pentru respectiva perioadă.
Nici începutul de an 2023 nu putea fi «ocolit» de către reprezentantul județului nostru în Parlamentul României, Eugen Neață prezentând vâlcenilor mai multe aspecte asupra cărora își va concentra atenția și energia în anul care a început.
„Am încheiat anul trecut cu gândul că fiecare dintre noi poate contribui la reușita anului care vine făcând lucrurile bune pe care știm să le facem. M-am gândit inclusiv la mine, la ceea ce pot să fac eu în calitate de politician, de deputat în Parlamentul României, de persoană obișnuită dintotdeauna să ducă lucrurile la bun sfârșit. Statutul de politician este și despre planificarea acțiunilor proprii și despre aducerea lor la cunoștința celor care urmează să beneficieze de pe urma lor. Mă refer în primul rând la ceea ce mi-am propus pentru acest an pentru activitatea mea din Camera Deputaților”, a precizat Eugen Neață.
„Drumul acțiunii unui parlamentar pornește din regiunea în care a fost ales. Al meu, din județul Vâlcea. Primul gând se îndreaptă către această regiune și către vâlceni. Acesta este mediul din care îmi culeg principalele idei pentru inițiativele legislative. Am o bună planificare a contactelor cu oamenii de aici și un întreg sistem de lucru cu personalități și cu lideri locali, din administrație, din politică și din societatea civilă. Am mai spus-o și cu alte ocazii, mă bazez în această acțiune și pe dialogul deschis cu instituțiile de presă locale, cu instituțiile administrative și cu mediul de afaceri vâlcean.
Anul acesta începe cu o bună planificare a dialogului local. Sunt parlamentar de Vâlcea și aloc problemelor locale și regionale o bună parte din timpul și din efortul meu. Proiectele mele sunt strâns legate și de acțiunile Partidului Social Democrat și de planurile sale de guvernare, acum și în viitorul apropiat. Sunt concentrat pe acțiuni legislative care să-i ajute pe colegii mei implicați în administrația locală, regională și națională, în Guvernul României. Fiecare parlamentar poate contribui prin dezvoltarea argumentelor în favoarea inițiativelor social-democrate și prin votul propriu la o mai bună administrație”, a completat deputatul social-democrat.

Dialogul internațional rămâne în atenția deputatului Neață

„Deloc în ultimul rând, mi-am făcut câteva planuri în legătură cu dialogul internațional în care sunt implicat în mod direct. Am fost în Asia împreună cu grupul de parlamentari pe care îl conduc și am de continuat câteva proiecte în legătură cu primirea parlamentarilor vietnamezi în România și cu urmărirea derulării unor proiecte comune. Cred în buna planificare a lucrurilor pe care le fac ca în condiție esențială pentru realizarea lor. Acesta este începutul noului an 2023 pentru mine și am ținut să îl fac public așa cum procedez de obicei”, a concluzionat parlamentarul vâlcean în gândurile sale de la început de an 2023.