Ambasada SUA felicită România la aniversarea a 20 de ani de la aderarea la NATO


Ambasada Statelor Unite ale Americii în România transmite cele mai calde felicitări României și poporului român cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la aderarea României la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

La 29 martie 2004, în prezența secretarului de stat al SUA, Colin Powell, prim-ministrul român Adrian Năstase a înaintat oficial instrumentele de aderare a României către Guvernul SUA, care este depozitarul Tratatului Atlanticului de Nord. Ceremonia a avut loc în “Cash Room” din cadrul Departamentului Trezoreriei al SUA, în Washington, D.C. Acest pas important a marcat intrarea României în NATO în cadrul celui de-al doilea val de extindere de după Războiul Rece, alături de Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia.

În acea zi istorică, președintele SUA, George W. Bush, i-a primit pe prim-miniștrii celor șapte națiuni, împreună cu secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, pe peluza de sud a Casei Albe. În cuvântul de bun venit adresat noilor membri NATO, președintele Bush a reamintit că, „Atunci când a fost fondat NATO, oamenii din aceste șapte națiuni erau prizonierii unui imperiu. Ei au îndurat o tiranie amară, au luptat pentru independență, și-au câștigat libertatea prin curaj și perseverență. Iar astăzi ei sunt alături de noi ca parteneri deplini și egali în această mare alianță”. Această etapă importantă a fost urmată, la 2 aprilie, de ridicarea drapelului României la sediul NATO din Bruxelles.

Comentând această aniversare importantă, ambasadorul Kavalec a remarcat: „Aderarea României la NATO a marcat o etapă importantă în parteneriatul nostru strategic de durată. În ultimele două decenii, România a jucat un rol crucial în promovarea securității și cooperării în cadrul alianței, contribuind la operațiunile de menținere a păcii și sporind interoperabilitatea între statele membre.”

Ea a continuat: „În timp ce sărbătorim această aniversare importantă, lăudăm devotamentul României față de valorile NATO și sprijinul său neclintit pentru securitatea euroatlantică. Împreună suntem uniți în angajamentul nostru de a proteja valorile noastre democratice comune și de a promova stabilitatea în regiune.”

Felicitări, România, pentru această etapă semnificativă în călătoria voastră ca membru valoros al alianței NATO!

Public Diplomacy – Press Office
U.S. Embassy-Bucharest
Website: https://ro.usembassy.gov/  

Doamna ambasador Kathleen Kavalec s-a alăturat ministrului de externe Luminița Odobescu la Colegiul Național Sfântul Sava din București, pentru o discuție moderată de Andrei Țărnea, director general de comunicare și diplomație publică în cadrul MAE, despre importanța NATO. (Susă: facebook U.S. Embassy Bucharest)