Alţi paşi către finanţările europene
Enterprise Europe Network, din cadrul CCI Vâlcea, anunţă că Guvernul a aprobat noi măsuri de sprijin pentru asigurarea unei bune gestiuni financiare a fondurilor europene atât de către beneficiari cât şi de către autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene.
Actele normative adoptate în şedinţa de Guvern sunt Ordonanţa de urgenţă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/ sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, respectiv Hotărârea Guvernului privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale / corecţiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi / sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora. Modificările aprobate corelează prevederile din legislaţia naţională cu cele ale reglementărilor europene.