Allianz Ţiriac lansează «Zona de siguranţă»


Compania Allianz Ţiriac lansează proiectul „Zona de siguranţă”, propunându-şi să vină în întâmpinarea nevoii de informare publică pe teme de management al riscurilor, în general şi al celor catastrofice, în particular. Compania face, aşadar, un pas important în această direcţie lansând „Zona de siguranţă” – un document informativ care, la prima sa ediţie, evidenţiază importanţa pregătirii prealabile pentru situaţiile apariţiei unor riscuri, precum cutremur şi necesitatea protecţiei financiare oferită de asigurarea facultativă a locuinţei. Ultimele cutremure au cauzat peste 225.000 de victime şi pagube materiale de zeci de miliarde de euro. „Am traversat, aşadar, o perioadă extrem de încărcată în ceea ce priveşte producerea de catastrofe naturale la nivel mondial. Acest lucru nu poate să ne lase indiferenţi pentru că România este situată, totuşi, într-o regiune cu risc de producere a catastrofelor naturale. Acesta este contextul în care Allianz Tiriac îşi propune să vină în întâmpinarea nevoii de informare a publicului, odată cu lansarea acestei noi publicaţii – «Zona de siguranţă». Considerăm că publicul din România, cel din Rm. Vâlcea, în particular, are nevoie de asemenea informaţii în condiţiile în care şi ţara noastră este în zona cu risc ridicat de vulnerabilitate la riscul de cutremur. Dorim să informăm şi, de ce nu, mai apoi, să venim şi cu alternativele acoperirii acestor riscuri”, a precizat  dr. ing. Nicolae Jivan directorul Sucursalei Rm. Vâlcea a Allianz Ţiriac, la o întâlnire cu presa, pe acest subiect.