Alegerile din PDL Vâlcea nu au produs schimbări spectaculoase. Doar preşedintele s-a schimbat!?!


Bulacu-RomulusDemocrat-liberalii vâlceni și-au ales noua conducere în cadrul Consiliului de Coordonare al PDL Vâlcea, reunit, vineri, 29 noiembrie 2013, la Filarmo­nica „Ion Dumitrescu”. Din structura centrală de conducere a Partidului Democrat Liberal, la eveniment au fost prezenți Anca Boagiu și europarla­mentarul Marian Jean Marinescu. La finalul alegerilor, a fost ales președinte Romulus Bulacu. „Voi putea să fiu un preşedinte bun, punând accent, în primul rând, pe expertiza din politică şi din administraţie, care reprezintă un atu. Un al doilea argument este că provin din mediul de afaceri, iar Partidul Democrat Liberal trebuie să fie, pentru judeţul Vâlcea şi nu numai, promotorul sau deschizătorul de drumuri pentru revigorarea economiei româneşti şi a judeţului nostru în special. Pornesc la drum gândindu-mă că promovarea valorilor de dreapta, centru-dreapta este esenţială pentru acest deziderat al nostru de a încerca să schimbăm ceva în politică, cel puţin în Vâlcea. Şi asta tocmai pentru că vedeţi ce se întâmplă acum în judeţ: nu există decât improvizaţie, plombări, nu se fac decât acţiuni pompieristice, fără nici o strategie, fără nici o idee de dezvoltare a mediului de afaceri care produce locuri de muncă şi taxe, bani la bugetul judeţului”, a transmis noul lider al PDL Vâlcea.

 

Prala_Stefan1Prală, noul secretar general

 

Cele două posturi de prim – vicepreședinți au fost ocupate de Samoil Vîlcu și Dorel Jurcan. În funcția de secretar general a fost ales, Ștefan Prală, iar pentru cele două posturi de secretar general adjunct au fost aleși Stoian Nicolae Marian și Chisalom Dumitru. De asemenea, au fost aleși opt vicepreședinți: Gheorghe Vieru – De­parta­mentul pentru Politici în Educaţie, Cercetare, Cultură, Culte, Minorităţi şi Sport; Mihai Diculoiu – Departamentul pentru Politici Sociale, Relaţii cu Sin­dicate, Patronate, Organizaţii Neguver­na­mentale şi grupuri de cetăţeni; Petre Ungureanu – Departamentul Imagine, Comunicare, Relaţii cu mass-media şi Purtător de cuvânt; Gheorghe Crăciun – Departamentul pentru Politici Econo­mice, Mediu de afaceri si Fonduri Euro­pene; Remus Petrescu – Departa­mentul pentru Strategii şi Relaţii Politice; Flo­rinel Constantinescu – Departamentul pentru Politici privind Administraţia Pu­blică, Justiţie, Siguranţă Naţională, Ordine Publică şi Siguranţa Cetăţea­nului; Aurel Simion – Departamentul pentru Politici în Agricultură, Silvicultură, Mediu şi Dezvoltare Rurală; Gheorghe Brânzan – Departamentul pentru Politici în Sănătate.

 

handolescu_anuntaAnuţa Handolescu a fost aleasă „în lipsă”

 

În continuare, în cele opt funcții de secretar executiv au fost aleși: Cons­tantin Muşat – Președinte comisia pen­tru administraţia publică, locală şi cen­trală, justiţie, siguranţă naţională, ordine publică şi siguranţa cetăţeanului; Daniel Nicolaescu – Președinte comisia pentru agricultură, silvicultură, mediu si dezv­ol­tare rurală; Teodor Geaniu Man – Pre­ședinte comisia pentru dezvoltare locală și regional; Rozin Ceauşescu – Pre­șe­dinte comisia pentru strategii politice; Anuţa Handolescu – președinte comisia pentru economie, finanţe, fon­duri euro­pene și mediu de afaceri; Minodor Că­pă­ţânescu – Președinte co­misia pentru muncă, protecţie socială, sindicate, patronate, organizaţii negu­ver­namen­tale şi grupuri de cetăţeni; Cor­nelia Papuzu – Președinte comisia pen­tru educaţie, cercetare, cultură, culte, minorităţi şi sport; Marinela Eti­eanu – Președinte comisia pentru să­nă­tate.