Agenţiile de turism au lansat Programele de Seniori pentru 2011 şi 2012


Agenţiile de turism au lansat sejururi la preţuri reduse pentru desti­naţii precum Spania, Cipru, Italia şi Israel, începând din septembrie 2011, ofertele fiind adresate persoanelor care au peste 55 de ani şi însoţitorilor acestora, potrivit unui comunicat al portalului infoturism.ro.

Astfel, persoanele care au peste vârsta obligatorie pot petrece 7 nopţi în Costa Brava, Costa Maresme, Costa del Sol şi Tenerife, la preţuri începând de la 365 de euro. Pro­gramul include trans­port cu avionul dus-întors, taxele de aero­port, cazare 7 nopţi la hoteluri de 3-4 stele, în regim de pensiune completă. Însoţi­torii vor plăti acelaşi preţ redus.

Tarifele ofertelor din Cipru încep de la 224 euro de persoană şi ajung până la 545 euro. Printre destinaţiile incluse în programul 2011-2012 se numără Lar­naca, Limassol şi Ayia Napa. Plecările vor începe din octombrie, fiind valabile până în mai 2012. Tarifele includ caza­rea la hoteluri de 3 sau 4 stele cu demi­pen­siune sau pensiune completă, trans­port cu avionul, o excursie gratuită şi asistenţă turistică.

Pentru Italia programele de seniori includ destinaţii precum Napoli şi Sicilia, la preţuri începând de la 335 euro de persoană. În preţ este inclus transport dus-întors cu avionul, transfer aeroport, cazare 7 nopţi în hoteluri de 3 şi 4 stele în regim de demipensiune şi o excursie gratuită.

Pentru Israel, în preţul de 385 de euro este inclus biletul de avion dus-întors, 6 nopţi cazare în hoteluri de 4 stele, demipensiune, o excursie gra­tuită şi asistenţă turistică pe întreaga peri­oa­dă a sejurului. Perioada de desfăşurare a programului de seniori pentru Ierusalim începe de la jumătatea lui septembrie 2011 şi durează până la final de aprilie 2012.

Sejururile de seniori în Bulgaria includ cazare 7 nopţi la hoteluri de 3 sau 4 stele în regim all inclusive, transport cu autocarul, o excursie gratuită şi asistenţă turistică. Preţurile pachetelor încep de la 150 de euro de persoană pentru destinaţia Nisipurile de Aur, iar în Albena de la 204 euro.

„Probabil vor fi cele mai vândute oferte în perioada dintre sezoane şi chiar în sezon, pentru că multe dintre ele oferă posibilitatea călătoriilor de Crăciun, Revelion şi Paşte”, a decla­rat analist în turism pentru portalul infoturism.ro, Ramona Niţă.