Accident de muncă sau nu?


nicolaescu_ionÎn cazul accidentului petrecut marţi dimineaţă şi soldat cu mai multe victime urmează ca inspectorii muncii vâlceni să se pronunţe dacă a fost sau nu accident de muncă. Din datele furnizate de şeful ITM Vâlcea, Ion Nicolaescu, firma unde lucrează cei implicaţi în accident va întocmi un dosar de cercetare, acesta urmând a fi trimis inspectorilor muncii pentru a aviza dacă este sau nu accident de muncă. Amintim faptul că marţi dimineaţa, şase angajaţi a două societăţi de pe platforma chimică din Râmnic au fost implicaţi într-un accident rutier. Din cauza vitezei, un bărbat a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens unde a lovit o altă maşină. În autovehiculul lovit se aflau trei persoane care ieşiseră de la schimbul trei. Cinci persoane au ajuns la spital, dar numai una a rămas internată suferind un traumatism complex la bazin. Aşadar, inspectorii muncii aşteaptă întocmirea dosarului de cercetare.