Accident de muncă produs în municipiul Râmnicu Vâlcea


Pe 16 iulie, în jurul orei 14.45, Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată prin SNAU 112 cu privire la faptul că pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, în incinta unei so­cie­tăţi comerciale a avut loc un accident de muncă, victima  fiind Gheorghe T., de 51 ani, din comuna Tomşani. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că Gheorghe T. este angajat cu contract de muncă, acesta fiind soli­citat să execute o lucrare de reparaţie a unei uşi metalice. Astfel, în timp ce se afla pe o scară metalică la o înălţime de aproximativ 1,5 metri, s-a dezechilibrat şi a căzut, izbindu-se de sol. Victima a suferit leziuni trauma­tice la nivelul membrelor inferioare şi a bazinului, ulterior fiind internată în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Secţia Ortopedie, urmând ca medicii să stabilească diagnosticul exact. În continuare se efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care s-a produs incidentul, urmând a se propune soluţie procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.