A ȘASEA VICTORIE CONSECUTIVĂ ȘI VÂLCEA CONFIRMĂ LOCUL 3 LA BASCHET: 92-85 CU VOLUNTARI
Antrenorul oaspeților: „Vâlcea ne-a dominat fizic”


CS Vâlcea câștigă o partidă foarte complicată contra Voluntari și păstrează locul pe podiumul clasamentului. A fost 92-85, într-o sală aproape plină, dar parcă prea liniștită față de emoțiile de pe parchet. Galeria, în schimb, ca de obicei, la înălțime.

Primul sfert a decis, în cele din urmă partida, în care, de la 14-16 în minutul 5, iureșul vâlcean a făcut 32-19 la finalul lui. Următoarele 30 minute au fost încrâncenate, cu Voluntari venind mai aproaoe pe tabelă. Ai noștri însă i-au ținut la respect, cu 3-4 posesii mai mereu în față. Sfertul 4 a fost al oaspeților, care cu 30 secunde de terminarea meciului, au venit la o posesie, 88-85. Însă Kadre Gray, cel mai bun ieri, a rezolvat meciul transformând trei libere exact când era nevoie.

Nu am insistat pe evoluție de scor sau alte tehnicalități, pentru că acum vreau să ofer spațiu românilor, înaintea altora. Să le dau locul pe care-l merită după o partidă în care au marcat aproape o treime din total puncte vâlcene. Când oaspeții s-au apropiat la doar patru puncte, în sfertul doi, Toni Rotaru a fost acolo. Două coșuri consecutive de trei și Vâlcea s-a distanțat din nou pe mana sigură a lui Toni. Splendidă și evoluția lui Radu Vîrnă, care a pus în statistici 12 puncte, 2 recuperări și 1 assist, aflat și el probabil la cea mai bună evoluție a sezonului. De altfel, veți citi imediat, puțin mai jos, cei doi l-au debusolat până și pe antrenorul oaspeților. Iar Mihai Cârcoană s-a apărat bine în cele 7 minute jucate, cu atenție și chiar ceva capace la oaspeți. Toți trei au avut personalitate în joc, fără a fi timorați de importanța partidei. Plus Rareș Uță, 8 puncte, deja consacrat. Bravo lor, să o țină tot așa, și pentru ei și pentru echipă!

Cum spuneam, Kadre Gray s-a comportat seniorial și devine de la meci la meci jucătorul indispensabil. CLH, adică Cornelius Lamonte Hudson, nu a fost în mână de aruncare la coș, dar chiar și așa a pus 17 puncte în contul său, alături de 12 recuperări. Atenție însă la exuberanța sa din joc, să nu verse donița cu lapte chiar când ne este cel mai bine.

Declarații după meci:

Bogdan Pistol (manager CS Vâlcea 1924) – „Am tremurat puțin pe final, dar ne-a ieșit și astăzi. Eu zic că am meritat victoria, până la urmă i-am condus mai mereu. Și da, românii au fost buni astăzi, și pentru că, cred eu, am reușit să creăm acea empatie necesară cu cei din străinătate. Adică  legăturile între jucători de pe parchet, care-ți pot aduce plusvaloare. Meci foarte greu și la Pitești, etapa viitoare, rugăm vâlcenii să fie alături de noi și acolo. Și mulțumim pentru prezența din această seară și pentru atmosferă”.

Ainars Bagatskis (antrenor CSO Voluntari) – „Parte din baschet, din sport, sunt și înfrângerile. Este important ce învățăm din această înfrângere. Și dacă folosim asta pentru meciurile viitoare, înseamnă că eșecul a fost util. Nu poți deveni campion sau câștigă ceva fără înfrângeri.
Am pierdut pentru că Vâlcea joacă foarte rapid, foarte agresiv. Și există, de fapt, două motive pentru care am pierdut. Unul ar fi că este clar că echipa Vâlcii este una dintre cele mai bune la ofensiva în tranziție. Și noi nu am putut acoperi asta. Dar chiar și într-un caz ca acesta, am fi putut câștiga jocul. Dar doi dintre jucătorii echipei voastre, numărul 21 și numărul 7 (Toni Rotaru și Radu Vîrnă – n.a.), care marcaseră împreună pînă acum, în medie, mai puțin de cinci puncte, ei bine, astăzi au marcat 18. Aici s-a făcut diferența Și au pus presiune fizică pe noi. Nu am fost pregătiți pentru asta. Plus că nu l-am avut pe pe Lucas Tohătan, care este principalul nostru fundaș.
Dar asta nu este o scuză. De ce să scuzăm când aruncăm la coș de atâtea ori și ratăm. Asta e mental. Trebuie să ne pregătim mai bine din punct de vedere mental. Asta e. Bine, și moliciunea noastră un pic în primul sfert. Și am fost aproape să egalăm meciul. Dar după două-trei apărări bune la rând, două-trei opriri la rând, am ratat în atac. Păcat, pentru că avem o bună stabilitate în joc. Îmi place calitatea baschetului pe care îl facem. Dar uneori trebuie să fim atenți și la situațiile unul la unul, care sunt un pic personale. Pentru că Hudson, în unele momente, se simte ca Iverson aici. A făcut ce a vrut, când a vrut, și a râs în fața noastră. Pentru jucătorii noștri, ar trebui să fie un pic mai multă luptă. Am fost prea moi. Sincer, în unele situații am fost prea moi”.

Foto credit : Cătălin Mărgărit/Pin Photo