Delict silvic
În data de 4 februarie, poliţiştii Biroului pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice şi specialiştii din cadrul Ocolului Silvic Băbeni au organizat şi desfăşurat activităţi de verificare a legalităţii transportului materialului lemnos, pe traseul Râmnicu Vâlcea – Mihăeşti – Băbeni – Galicea – Şirineasa – Popeşti.
Cu această ocazie, oamenii legii l-au depistat pe Vasile N., de 65 ani, din comuna Râul Sadului, județul Sibiu, care transporta cu un autovehicul, pe DN 64, cherestea răşinoase.
În urma verificărilor avizului de însoţire, poliţiştii au stabilit că acesta prezenta modificări şi ştersături, existând neconcordanţe privind cantităţile de material lemnos scrise în documente şi cele transportate. S-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu suma de 2.000 lei a conducătorului auto în conformitate cu prevederile art. 19 alin. 1 lit. n din Legea 171/2010, fiind dispusă confiscarea materialului lemnos, în valoare de 11.029 lei.