Deputatul Buican, la spart de lemne!
Așa cum a promis încă de la începutul campaniei electorale, președintele liberalilor vâlceni dorește ca în această perioadă să se întâlnească cu cât mai mulți cetățeni din localitățile din nordul județului. Astfel, Cristian Buican, alături de Nițu Remus Daniel – candidatul USL pentru Colegiul Senatorial Brezoi – Horezu au luat contact cu locuitorii mai multor localităţi din această zonă a Vâlcii. Un moment aparte a fost acela când deputatul Buican a răspuns provocării unui localnic de a sparge lemne, demonstrând astfel că știe și treburi gospodărești. „Mă încarc cu energie pozitivă ori de câte ori mă aflu în mijlocul oamenilor din nordul județului și tocmai de aceea am decis ca această campanie să se desfășoare mai mult la porțile oamenilor și mai puțin la televizor. Vreau să îi mulțumesc domnului de la Sălătrucel care, prin provocarea de a sparge lemne, mi-a amintit de îndeletnicirile și obligațiile pe care le aveam în cadrul familiei în tinerețe”, a mărturisit Cristian Buican.