Ziua Internaţională a Drepturilor Omului
„Drepturile omului implică şi datoriile lui.”
În fiecare an, la 10 Decembrie, în lumea întreagă este sărbătorită Ziua Internaţională a Drepturilor Omului. Originea acestei sărbători se află la mijlocul secolului trecut. Se spune că „trăim în cea mai bună dintre lumile posibile”, implicând iluzia că aceasta are şi „o raţionalitate” şi „o armonie” care nu ar putea fi decise decât de o forţă supremă sau divină. Drept urmare, acest lucru ar permite şi omului să-şi găsească locul împlinirii şi fericirii în această lume. Au existat, însă, suficiente contestări şi argumentări care au dus la pierderea iluziei sau a „vrăjii”, care au contribuit la ceea ce am putea numi „dezvrăjirea lumii”. Prezumând că se mai poate adăuga încă un articol la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: dreptul de a avea acces liber la imaginaţie, „dezvrăjirea” lumii ar fi irealizabilă, fiinţa umană având astfel posibilitatea de a crea şi exprima public universuri private, visuri, gânduri şi dorinţe, de a avea acces permanent la comunicarea între spaţiul public şi cel privat, după cum şi Azar Nafisi relata în „Citind Lolita în Teheran”: „Prin dreptul de a avea acces liber la imaginaţie, estimez că libertatea celorlalţi nu ar invada libertatea noastră, libertate ce ne-ar conferi dreptul să promovăm o imagine coerentă şi armonioasă, care să ne motiveze, multiplu şi optimist, imaginea unei lumi ordonate şi armonioase, imagine iluzorie, în epoca prezentă, ce se destramă în fiecare clipă, lăsând să se vadă imaginea unei lumi aflate în permanent conflict, agitată de nevoi, dezordine şi război.”
Ce anume provoacă omenirii de azi daune sufleteşti mai mari: lăcomia orbitoare de bani sau graba extenuantă, lăcomia de a obţine bunuri sau poziţia ierarhică superioară… sau dorinţa de a avea „totul”? În lumea în care trăim, din dorinţa de a avea „totul” sau „cât mai mult”, ne trezim angrenaţi într-o competiţie unde singura „regulă” este „care pe care”. Uităm să zâmbim, uităm să simţim, uităm să fim Oameni… uităm să trăim „împreună cu ceilalţi”, ceea ce preface democraţia veritabilă într-un mit. Cine nu a admirat măcar odată frumuseţea unei păduri toamna, când multitudinea culorilor ce se-mpletesc armonios ne lasă fără cuvinte? O multitudine de copaci… diferiţi, totuşi atât de frumoşi. Societatea este asemenea unei păduri. Suntem atât de diferiţi şi totuşi egali în drepturi şi obligaţii. Să învăţăm să ne acceptăm, cu calităţi şi cu defecte, cu toate trăsăturile de caracter ce ne individualizează!
Să învăţăm să fim… Oameni! Cu o credinţă adâncă, un sentiment de certitudine şi încredere că vom şti să înfăptuim o lume aşa cum o visăm, vom tăia bezna necunoscutului, iar atunci largi ferestre se vor deschide spre viitor, prin care vom vedea priveliştea panoramică a omenirii.