Concursul „Mini Campion”, o încântare pentru cei mici
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea a organizat, în data de 26 mai, Concursul Județean „Mini Campion”, împreună cu Grădinița P.N. nr. 7 – Nord și Grădinița P.P. Traian, având ca parteneri Inspectoratul Școlar Județean și Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.
În concurs s-au angrenat 6 echipe, după cum urmează:
Juniorii – Grădinița P.N. nr.7 – Râmnicu Vâlcea (Nord)
Voiniceii – Grădinița P.P. – Râmnicu Vâlcea (Traian)
Călușeii – Grădinița P.P. – Râmnicu Vâlcea (Ostroveni)
Iepurașii – Grădinița P.N. nr. 14. – Râmnicu Vâlcea
Vitejii – Grădinița P.P. – Râmnicu Vâlcea (Traian)
Olănești – Grădinița P.N. – Olănești
Evenimentul sportiv a avut loc în sala de sport a Grupului Școlar Henry Coandă, iar micuții participanți în număr de 80, au avut de parcurs trei probe și anume: alergare printre jaloane cu mingea în mână, ștafetă și mers în echilibru pe banca de gimnastică cu ocolirea jalonului.
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea a oferit, cu această ocazie, premii constând în medalii și diplome, iar Primăria Râmnicului a oferit dulciuri tuturor copiilor participanți.