Viziunea USL pentru administrația publică locală (I)
Președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican (foto), consideră că lansarea programelor Uniunii Social – Liberale pe domenii precum economia, administrația publică, educația și agricultura a arătat că această structură politică are soluții viabile pentru problemele românilor și că este pregătită să guverneze România pe baza unor principii sănătoase și orientate către bunăstarea populației. Ținând cont că deputatul Buican este membru al comisiei pentru administrație publică atât în Parlamentul României, cât și în cadrul Partidului Național Liberal, programul USL pentru administrația publică locală – program la care a participat activ cu propuneri și soluții – reprezintă pentru reprezentantul Colegiului Nord un proiect de suflet. Cunoscut ca un apropiat și susținător al primarilor, Cristian Buican consideră că edilii ar trebui să aibă atribuţii sporite în ceea ce priveşte administrarea treburilor comunităţii pe care o reprezintă și ar trebui tratați ca niște parteneri atât de către administrațiile publice județene cât și cele centrale. Președintele PNL Vâlcea este de părere că, pe lângă modificările legate de statutul edililor, ar trebui realizate și câteva modificări în legea finanțelor publice, astfel încât administrația publică locală să poată beneficia de fondurile necesare dezvoltării proiectelor de care comunitatea are nevoie. Tocmai de aceea, deputatul liberal Buican crede că propunerile din cadrul programului Uniunii Social Liberale privind administrația publică locală și finanțele publice trebuie implementate de îndată.
Primarul în viziunea USL
Va beneficia de toate sporurile prevăzute de lege pentru personalul din subordine
În urma procesului de descentralizare, primarul va avea putere de decizie şi atribuţii sporite în ceea ce priveşte administrarea treburilor comunităţii pe care o reprezintă
Reaşezarea nivelului de salarizare a personalului din administraţia publică locală şi a primarilor în funcţie de răspunderile, atribuţiile şi numărul de locuitori din comunitatea pe care o reprezintă
Clarificarea si delimitarea fără echivoc a răspunderii aleşilor locali în privinţa oportunității şi legalității hotărârilor, a dispoziţiilor si acţiunilor lor, în raport cu funcționarii din subordine
Obiective în reforma finanțelor publice locale
Asigurarea dezvoltării comunităţilor locale
Eliminarea tuturor formelor de discriminare în alocarea fondurilor guvernamentale destinate autorităţilor locale
Întărirea capacităţii administraţiei locale de a atrage fondurile europene și de a finanţa/cofinanţa programele de dezvoltare locală
Introducerea standardelor de calitate pentru serviciile publice furnizate populaţiei și a normativelor de personal și de cost aferente, astfel încât cheltuielile publice să devină justificate si transparente.