„România a fost bătută şi din vorbe, nu doar din fapte, în ultimii 20 de ani”
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat, în cadrul unui forum de specialitate, că, în ultimii 20 de ani, România a fost supusă din vorbe, nu doar din fapte, admiţând totodată că instituţia pe care o conduce a fost contestată la începuturile ei deoarece producea bani din credit.
„În ultimii 20 de ani, România a fost bătută şi din vorbe, nu doar din fapte. Ce va fi mai departe? Acesta este nodul gordian. Să nu vă miraţi dacă veţi fi ironizaţi. Toate generaţiile au fost ironizate, iar cei din 1848 erau făcuţi ironic bonjurist. Şi Banca Naţională a fost contestată la începuturile ei pentru că producea bani din credit, ceea ce părea atunci o mare escrocherie. În zilele în care citeam la Institutul de Economie, am dat peste o replică celebră: Guvernul acesta nesăbuit, nu a făcut nimic domnilor! Uitaţi-vă la şcoli, la spitale. Dar ceea ce e mai jalnic e că acest Guvern nu face nimic pentru dezvoltarea industriei. La ţiţei, uitaţi-vă unde am ajuns: ne depăşesc până şi tinerele State Unite ale Americii”, a afirmat Isărescu.
Guvernatorul BNR a vorbit în faţa audienţei prezentă, vineri, la sediul Institutului Bancar Român (IBR), despre perioada în care pasiunea pentru muzica vremii se împletea cu cea pentru ştiinţele economice.
„15 august 1971. Atunci, s-a marcat renunţarea la sistemul Bretton Woods. În 16 august am vrut să mă angajez la Institut (de Economie, n.r.). Purtam plete, am purtat şi doliu după Janis Joplin şi Jimmy Hendrix. Stăteam timorat şi citeam, când deodată uşa se deschide şi un alt tânăr striga disperat: s-a devalorizat dolarul, e criză!!! Tânărul de atunci este Petru Rareş, directorul de acum al Institutului Bancar Român”, a punctat Mugur Isărescu.
Guvernatorul BNR a primit, vineri, în cadrul Forumului „România jună”, din partea Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) o distincţie pentru activitatea derulată în domeniul financiar-bancar, în ultimii 40 de ani.
Evenimentul a reunit tineri specialişti români, cu rezultate deosebite în plan academic şi profesional, atât din ţară, cât şi din străinătate, care, împreună cu experţi consacraţi, au discutat şi au formulat soluţii la problemele stringente ale României.