Alecu Deaconu – şeful poliţiştilor locali din Râmnic: „Ne ocupăm de disciplina în construcţii, afişajul şi comerţul stradal, protecţia mediului şi evidenţa persoanelor”
2011 înseamnă înfiinţarea, la nivelul fiecărei localităţi, a Poliţiei locale prin reorganizarea Poliţiei comunitare. Deja, în Consiliul Local s-a votat asupra acestui lucru. Pe lângă Poliţia locală funcţionează Comisia locală de ordine publică, care s-a constituit prin hotărârea Consiliului Local şi care are rol consultativ. Comisia locală de ordine publică este constituită din primar, şeful poliţiei municipale, secretarul Primăriei, precum şi trei consilieri locali desemnaţi. Despre noutăţile în domeniu am stat de vorbă cu Alecu Deaconu – şeful poliţiştilor locali din Râmnic.
Domnule Deaconu, spuneţi-ne cum priviţi reorganizarea instituţiei?
– Atribuţiile poliţiştilor locali vor fi mai largi şi mai diverse faţă de cele ale poliţiştilor comunitari. Prin prevederile Legii 155/2010 şi Hotărârii de Guvern 1332/2010 s-au transferat atribuţiile poliţiştilor comunitari către poliţiştii locali. Sunt, într-adevăr, atribuţii noi privind disciplina în construcţii, afişajul şi comerţul stradal, protecţia mediului şi evidenţa persoanelor.
Care vor fi procedurile în domeniul circulaţiei rutiere?
– Vreau să precizez că-n acest domeniu vom lucra, timp de un an, în patrule mixte împreună cu Serviciul Poliţiei Rutiere al IPJ Vâlcea. Poliţiştii locali vor avea inclusiv dreptul de-a aplica sancţiuni, în timp ce, până acum, poliţiştii comunitari aveau doar rol de fluidizare a circulaţiei. Am avut noroc că am realizat, acum doi ani, şcolarizarea a 60 de agenţi, printr-un program cu finanţare europeană… Nu mai suntem nevoiţi acum să-i scoatem din câmpul muncii pentru a fi trimişi la şcolarizare în centrele regionale.
Câţi poliţişti locali activează în Râmnic?
– Organigrama aprobată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi Consiliul Local prevede 115 posturi.
Având în vedere munca dificilă de teren, precum şi sporirea atribuţiilor pentru poliţiştii locali, salarizarea este suficientă?
– În actual normativ de constituire a Poliţiei locale se face menţiunea asupra unor sporuri pentru condiţii deosebite de muncă, pentru faptul că agenţii au în dotare staţii de emisie-recepţie… Avem discuţii cu omologii noştri din ţară, avem reprezentanţi care au mers la Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru reglementarea situaţiei şi sper că lucrurile vor intra pe-un făgaş normal.