Buican, între „greii” PNL
La începutul acestei săptămâni a avut loc prima şedinţă a Delegaţiei permanente a Partidului Naţional Liberal de după congresul din această primăvară, ocazie cu care preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, a devenit vicepreşedinte al partidului la nivel naţional, în locul fostului lider de grup al deputaţilor liberali, Dan Radu Ruşanu. Alegerea preşedintelui liberalilor vâlceni într-unul din cele 31 de posturi de vicepreşedinte vine ca o recunoaştere a importanţei pe care filiala Vâlcea o are în structura organizatorică a partidului, precum şi a succesului modelului de management implementat de către deputatul Buican în filiala pe care o conduce, model ce a poziţionat filiala vâlceană în primele cinci filiale ca importanţă în ceea ce priveşte numărul aleşilor locali şi al parlamentarilor. Activitatea filialei Vâlcea a PNL şi a preşedintelui Buican a fost apreciată de majoritatea membrilor Delegaţiei permanente, reprezentând un model de urmat în ceea ce priveşte activitatea politică, culturală şi organizatorică. În topul intern al filialelor judeţene, Vâlcea se situează pe primul loc în ceea ce priveşte numărul şi ponderea edililor în topul judeţelor conduse de preşedinţi de consilii judeţene ce aparţin altor partide politice, pe locul doi în ceea ce priveşte numărul de primari ce aparţin PNL, după judeţul Iaşi, şi pe locul trei în ceea ce priveşte ponderea procentuală a edililor membri PNL din totalul mandatelor din fiecare judeţ.
Proaspăt ales vicepreşedinte al PNL, Buican este de părere că noua funcţie în care a fost ales de către Delegaţia permanentă reprezintă o mare responsabilitate în faţa membrilor filialei pe care o conduce şi promite că va face tot ceea ce îi stă în puteri pentru promovarea judeţului Vâlcea, a proiectelor şi programelor administraţiilor publice locale, dar şi a ideilor şi principiilor liberale. „Mă simt onorat de propunerea colegilor de a-l înlocui în funcţia de vicepreşedinte pe Dan Radu Ruşanu. Acest lucru mă responsabilizează atât în faţa colegilor din Biroul Politic Naţional, cât mai ales faţă de cetăţenii din judeţul Vâlcea. Sper ca noua funcţie să îmi permită să promovez mai bine judeţul nostru, proiectele şi programele administraţiilor publice locale. Poziţia de vicepreşedinte naţional al PNL mă obligă să susţin, cu rezultate concrete, ideile şi principiile liberale în judeţul Vâlcea, ceea ce reprezintă o responsabilitate imensă. Doresc să le mulţumesc colegilor din cadrul Delegaţiei permanente pentru că au avut încredere în mine şi m-au votat pentru această funcţie şi în special tuturor membrilor PNL Vâlcea, primarilor, consilierilor judeţeni, parlamentarilor, consilierilor locali, militanţilor şi membrilor simpli, celor ce gândesc şi acţionează liberal, care au pus umărul la rezultatele excepţionale înregistrate în ultimii ani de organizaţia noastră şi care au reprezentat o carte de vizită model pentru colegii de la nivel central”, a declarat Buican.