Peste 60.000 de elevi și 4.500 de profesori au pășit în noul an școlar
Nouş an şcolar a demarat ieri cu organizarea, în fiecare unitate școlară din județ, a tradiționalelor festivități. Peste 60.000 de elevi și 4.500 de cadre didactice au pășit în curțile școlilor și grădinițelor. Alături de ei s-au aflat, pentru a le ura bun venit și succes pe mai departe, reprezentanți ai autorităților locale și județene. Față de ceilalți ani, când toate acțiunile de început de an școlar se finalizau în jurul orei 8.30, de data aceasta ultima festivitate școlară din Râmnic a demarat la ora 10.00, la CN „Mircea cel Bătrân”. Primarul interimar, Ion Gigi Matei, a ales să fie alături de elevii și profesorii C.N. „Alexandru Lahovari” și ai Școlii „Take Ionescu”. Edilul le-a urat tuturor mult succes și putere de muncă. La deschiderea anului școlar, de la „Lahovari” au mai participat: prefectul județului, Mircea Nadolu, „vicele” CJ Vâlcea, Dumitru Persu, deputatul PDL, Romeo Rădulescu, Andra Bica – director Casa Corpului Didactic, senatorul liberal Adrănel Cotescu, deputatul liberal Traian Dobrinescu și directorul unității de învățământ, prof. Constantin Drugan. Din păcate, ca-n fiecare an, sonorizarea de la CN „Lahovari” a lăsat de dorit, cei prezenți chinuindu-se nu doar să-și rostească discursurile, ci și să se înțeleagă între ei. Anul acesta, cum investițiile demarate nu au fost finalizate, s-a recurs la aceeași metodă aplicată și-n anul școlar anterior: închirierea unor clase la Universitatea „Spiru Haret”.
Investiții de seamă la Școala nr.10
Viceprimarul Râmnicului, Eduard Vârlan, a fost alături de elevii și cadrele didactice de la C.N.I. „Matei Basarab” și cei de la Școala nr. 10. La fostul Liceu Pedagogic, „vicele” s-a arătat încântat de investițiile demarate, cu forțe proprii, de către conducerea unității, în frunte cu prof. Valerică Rașcu. Amintim că aici s-au organizat șapte clase pregătitoare. La Școala nr. 10, de asemenea, viceprimarul a avut cuvinte de laudă la adresa directoarei Adriana Statie: „Elevi, părinți, cadre didactice, fiecare început de an demarează și cu emoții. Școala nr. 10 este o școală cu tradiție, care, pe parcursul ultimilor ani, s-a dezvoltat foarte mult. S-au schimbat lambriurile, s-au efectuat igienizări, totul pentru ca elevii să pășească în clase moderne, să învețe în condiții optime. Vom continua dotarea laboratoarelor, iar Primăria Râmnicului va fi mereu alături de unitățile de învățământ, oferindu-le sprijinul în dezvoltare. Urez cadrelor didactice ale Școlii nr. 10 – unitate etalon în învățământul vâlcean, dar și elevilor mult succes!”. În ceea ce-i privește pe elevi, cei mici au pășit timizi în clase, în timp ce elevii mai mari abia așteptau să-și revadă vechii colegi.