827 firme mijlocii şi mici vâlcene datornice, publicate pe Internet
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea, în temeiul prevederilor Titlului I – Transparenţa informaţiilor referitoare la obligaţiile bugetare restante din Cartea I – Reglementări generale pentru prevenirea şi combaterea corupţiei din Legea nr. 161/2003, a actualizat Lista societăţilor comerciale care înregistrau obligaţii restante faţă de bugetele: de stat, asigurărilor sociale de stat, Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, asigurărilor de şomaj, precum şi cuantumul acestor obligaţii restante la 31 martie 2011 şi neachitate până la data publicării. Cei interesaţi pot consulta lista pe websiteul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la adresa www.anaf.ro, categoria Servicii on-line, subcategoria Obligaţii restante către bugete, din prima pagina. I. La bugetul general consolidat, au fost publicaţi 827 contribuabili mijlocii şi mici care înregistrau la 31 martie 2011 restante de 14,48 mil.lei. La bugetul de stat, au fost publicaţi 801 contribuabili mijlocii şi mici care aveau obligaţii restante de 7.92 mil.lei, care se află în una din următoarele situaţii: 799 se afla în procedura de executare silita pentru recuperarea unor creanţe ale bugetului de stat de 7,89 mil.lei; 2 au solicitat compensarea obligaţiilor restante la bugetul de stat pentru suma de 0,03 mil.lei. Pentru obligaţiile faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat, au fost publicaţi 330 contribuabili mijlocii şi mici care înregistrau restanţe de 4,85 mil.lei, din care: 327 se află în procedura de executare silită pentru recuperarea unor creanţe de 4,35 mil.lei; 3 au solicitat compensarea obligaţiilor restante pentru 0,50 mil.lei. Obligaţiile la bugetul Fondului naţional unic al asigurărilor de sănătate sunt în sumă de 1,57 mil.lei şi provin de la 314 contribuabili mijlocii şi mici, astfel: 312 se află în procedura de executare silită pentru recuperarea unor creanţe în sumă de 1,26 mil.lei; 2 au solicitat compensarea obligaţiilor restante pentru 0,31 mil.lei. Pentru obligaţiile faţă de bugetul asigurărilor sociale de şomaj au fost publicaţi 294 contribuabili mijlocii şi mici care înregistrează obligaţii restante de 0,14 mil.lei, în structura: 293 se află în procedura de executare silita pentru obligaţii restante în sumă de 0,12 mil.lei; un contribuabil a solicitat compensarea obligaţiilor restante pentru 0,02 mil.lei. II. La 31 martie 2011, marii contribuabili aflaţi în administrarea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili Bucureşti (DGAMC), conform Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 343/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care au fost înregistrate restanţe, au fost publicaţi de DGAMC Bucureşti. III. Nu au fost publicaţi, conform Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 551/2003: microîntreprinderile clasificate conform Legii nr. 346/2004, modificată; contribuabili persoane juridice pentru care a fost declanşată procedura insolvenţei, reglementată de Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi contribuabili care au contestat debitele şi au exercitat căile legale de atac. IV. Următoarea actualizare se va face până la 31 iulie 2011, pentru debitele restante la 30 iunie 2011, conform art. 13 din Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 551/2003.