
75% din bugetul Spitalului Județean de Urgență merge pe salarii
Aproximativ 70 – 75% din bugetul alocat Spitalului Județean de Urgență Vâlcea se îndreaptă către salariile cadrelor medicale, asta și-n condițiile în care deficitul de personal este de 30%. De restul, urmează să fie achiziționate materiale sanitare și medicamente. Cert este că, începând din luna mai și până-n octombrie, sumele destinate serviciilor medicale spitalicești înregistrează ușoare creșteri, de la 5 până la 9%. Conform datelor furnizate de către Alin Voiculeț, președinte-director CAS Vâlcea, media lunară a bugetului pentru servicii medicale spitalicești, în anul 2015, este: luna mai – 6.310.444 lei (+8%), iunie – 6.309.985 lei (+8%), iulie – 6.325.710 lei (+9%), august – 6.133.157 lei (+5%), septembrie – 6.133.157 lei (+5%) și octombrie – 6.325.710 lei (+9%). Așa cum precizam, media cheltuielilor cu salariile, începând din februarie a.c., când acestea au fost majorate prin hotărâre de guvern, este de 4.492.160 lei, sumă ce reprezintă aproximativ 70-75% din bugetul alocat pentru servicii medicale spitalicești. Diferența de 25-30% reprezintă procentul și fondurile pe care spitalul le are la dispoziție pentru cheltuieli cu medicamente și materiale sanitare, hrana etc. pe lângă aceste fonduri, la venitul total al Spitalului Județean se adaugă, lunar, aproximativ 1.325.082 lei (pentru servicii clinice în ambulatoriu, pentru investigații paraclinice, pentru servicii de recuperare și reabilitare, pentru programe naționale.