50 kg lucernă, 50 kg coceni și acoperiș în flăcări


Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea au intervenit în data de 6 noiem­brie, la ora 18.32, pentru stingerea unui incendiu produs în comuna Lungeşti, sat Lungeşti în gospo­dă­ria unui cetățean. Până la stingerea incendiului au ars: aproximativ 50 kg de lucernă, circa 50 kg coceni şi 20% din structura din lemn a aco­pe­rişului adăpostului de animale în suprafaţă totală de 12 mp. După apro­ximativ o oră de la sosirea pom­pierilor la locul intervenţiei, in­cen­­diul a fost stins, înainte ca flă­cările să se propage şi la restul bu­nu­rilor existente în gospodărie. Con­form primelor estimări, valoa­rea pagubelor totalizează circa 1.000 de lei, iar cea a bunurilor sal­vate aproximativ 3000 de lei. Cer­ce­­tările preliminarii arată că incen­diul s-ar fi declanşat după ce o per­soană necunoscută ar fi folosit în mod intenţionat o sursă de aprin­dere pentru a genera incendiul.