44-40-5
• Uniunea Social Liberală şi-a stabilit candidaţii pentru alegerile locale din iunie • în cele 89 de localităţi ale Vâlcii, primarii în funcţie au avut prioritate
Liderii vâlceni ai Uniunii Social Liberale s-au întâlnit, zilele trecute, la Consiliul Judeţean, unde au stabilit cum vor proceda la alegerile locale din luna iunie. Grăbiţi de verdictul Curţii Constituţionale, care a decis că nu se pot comasa alegerilor locale cu cele generale în luna noiembrie, şefii Opoziţiei vâlcene au împărţit cele 89 de localităţi ai judeţului.
De la început, trebuie spus că au rămas „bătute-n cuie”, pentru luna iunie, candidaturile lui Ion Câlea (preşedintele PSD Vâlcea) pentru Consiliul Judeţean şi Emilian Frâncu (preşedintele PNL Rm. Vâlcea) pentru Primăria Râmnicului. În ce priveşte celelalte oraşe ale Vâlcii, candidaturile s-au împărţit după cum urmează: 5 pentru PNL – Berbeşti (Vintilă Chelcea, primar în funcţie), Brezoi (Robert Schel, primar în funcţie), Băile Govora (Mihai Mateescu, primar în funcţie), Băile Olăneşti (Gheorghe Ciucă, primar în funcţie) şi Horezu (Ilie Fârtat); 4 pentru PSD – Drăgăşani (Constantin Nedelcu, primar în funcţie), Bălceşti (Ion Curelaru, primar în funcţie), Ocnele Mari (Radu Gheorghe) şi Călimăneşti (Ilie Amuzan, primar în funcţie).
Pentru comunele judeţului s-a mers, în special, pe susţinerea actualilor primari, care au cele mai mari şanse să-şi adjudece un nou mandat, având în vedere că alegerile locale se vor derula într-un singur tur, care va fi câştigat de candidatul care obţine cele mai multe voturi. Situaţia totală a împărţiri de zilele trecute arată astfel: 44 localităţi pentru PNL (inclusiv municipiul Rm. Vâlcea), 40 localităţi pentru PSD (inclusiv municipiul Drăgăşani) şi 5 localităţi pentru PC.