4000 mp miriște, în flăcări


Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu izbucnit la miriște, teren aparținând unei familii din comuna Prundeni, sat Călina. Până la stingerea focului, au ars circa 4000 mp miriște. Cauza probabilă pare a fi utilizarea focului fără respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor. Polițiștii avertizează că arderea miriștilor, vegetației uscate și a resturilor vegetale se execută numai după obținerea permisului de lucru cu focul, emiterea acestuia făcându-se doar de către șeful serviciului voluntar pentru situații de urgență prin grija primarului. În perioada de caniculă și secetă prelungită arderea miriștii, vegetației uscate este interzisă.