35 de lei pentru un pensionar, în procurarea de aparat auditiv


raban_grigoreNu mulți vârstnici cunosc faptul că pot fi sprijiniți de conducerea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor în procurarea de aparate auditive. În acest context, președintele CARP Râmnicu Vâlcea, Grigore Răban (foto), precizează că fiecare membru al instituției care are nevoie de un astfel de dispozitiv medical, poate beneficia de un ajutor financiar în valoare de 35 lei. Așadar, toți pensionarii, membrii CARP Râmnicu Vâlcea, în baza unei facturi fiscale de la unitatea de unde achiziționează aparatul auditiv, pot dispune de acel sprijin financiar în valoare de 35 de lei. În condițiile în care aparatele auditive au prețuri cuprinse între câteva sute și mii de lei, orice ajutor financiar pentru un pensionar este binevenit.