30 de cercetași se confruntă cu incendiile de pădure


La sfârșitul săptămânii, va avea loc la Călimănești – Cozia o nouă acțiune în cadrul proiectului „Tinerii, voluntari pentru situații de urgență”, derulat de cercetașii din Râmnicu Vâlcea în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Asoiciația de Turism Ecologic – Montan „Euromont Carpați”.  Acțiunea va avea loc în Parcul Național Cozia, pe valea Păușa, unde specialiștii ISU și rangerii parcului îi vor învăța pe tinerii cercetași cum se procedează pentru stingerea incendiilor de pădure. La Centrul de Agrement pentru Tineret Cozia, unde vor fi cazați cercetașii, vor avea loc activități de instruire teoretică, fiind planificată și o drumeție în PN Cozia. La acțiune participă 30 de cercetași și lideri ai acestora, proiectul fiind finanțat de Direcția Județeană de Tineret și Sport Vâlcea.