25 martie, termen legal pentru plata impozitului pe venit aferent trimestrului I


Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează contribua­bilii persoane fizice organizaţi ca: întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, care realizează venituri din activităţi independente (comerciale, prestări servicii), precum şi din profesii libere şi cei care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, indiferent dacă sunt impuşi în sistem real sau la normă de venit, că au obligaţia să efectueze plăţi anticipate aferente trimestrului I 2012, la unitatea fiscală de domiciliu al contribuabilului, până pe 25 martie.

De asemenea, au această obligaţie şi contribuabilii care realizează venituri din activităţi agricole impuse în sistem real – cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor în sere şi în solarii, din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea.