218 vâlceni au intrat în posesia permiselor de conducere
Din 14 și până pe 18 iulie, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vâlcea au fost emise 224 de certificate de înmatriculare, 241 de autorizații provizorii și 218 permise de conducere. Totodată, au fost operate 155 de radieri, au fost înregistrate 32 de petiții și au fost efectuate 69 de lucrări de secretariat. Până la data de 18 iulie, la nivelul județului Vâlcea au fost înregistrate în evidența informatizată un număr de 125.441 de permise de conducere, iar parcul auto local era de 103.947 de vehicule. S-au programat la examenul pentru obținerea permisului de conducere 295 de candidați dintre care 273 au fost examinați la proba teoretică și 123 la proba practică. Dintre candidații care au susținut proba teoretică, 146 (53%) au fost admiși și 127 (47%) au fost respinși, iar dintre cei care au susținut proba practică, 80 (65%) au fost admiși și 43 (35%) au fost respinși.