200 de profesori au pichetat Ministerul Educației


Pe data de 15 noiembrie, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a pichetat sediul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Protestul a avut loc între orele 11.00 – 13.30 și au participat aproximativ 200 de persoane din București, Călărași, Ialomița, Constanța, Dâmbovița, Mehedinți și Covasna. F.S.L.I. a cerut Guvernului României și Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să își revizuiască atitudinea față de politica salarială și să nu înghețe salariile angajaților din sistemul public în 2012. Menționăm că, în acest moment, salariații din educație au de recuperat de la statul român 33,4%, iar la acestea se adaugă alte 12 procente, bani nerecuperați din tăierile salariilor cu 25%. F.S.L.I. solicită autorităților să rezolve o altă problemă cu care se confruntă învățământul românesc: numărul prea mare de preșcolari/elevi la grupe/clase. F.S.L.I. cere ministerului de resort respectarea prevederilor Legii educației naționale, prin care educația ar trebui să primească 6% din PIB, începând cu data de 1 ianuarie 2012.  F.S.L.I. continuă pichetarea M.E.C.T.S. în zilele de  17, 18 noiembrie și 22, 23, 24 și 25 noiembrie 2011, între orele 11.00-14.00.