160.000 lei, amenzile pentru munca „la negru”


Luna trecută, angajații ITM Vâlcea au efectuat 108 controale la agenții economici din județ, pentru neregulile depistate acor­dând 154 de sancțiuni în valoare de 191.500 lei. Potrivit datelor furnizate de șeful ITM Vâlcea, Ion Nicolaescu (foto), au fost iden­tificate, în luna septembrie, 44 de persoane muncind „la negru”, din care 17 femei, patronii fiind amendați cu suma de 160.000 lei. Două dosare penale au ajuns în atenția judecă­torilor vâlceni, fiind vorba de folosirea în muncă a mai mult de cinci persoane, fără acte, sau a minorilor. Printre neregulile depistate amintim: neîncheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă, îna­inte cu o zi de începerea activităţii şi trans­miterea acestora în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor, neplata salariilor de către angajatori, salariaților; neîntocmirea foi­lor colective de prezență; neacordarea repau­sului săptămânal; neplata orelor suplimen­tare; neplata orelor de noapte, angajatorul nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale, actualizarea regulamentului intern; angaja­torul nu a făcut dovada realizării masurilor dispuse de inspectorii de munca în PV de control.