15 decembrie – prag de sărbătoare în Bărbăteşti
• acesta este termenul pe care administraţia condusă de către social democratul Constantin Bănacu şi l-a stabilit pentru inaugurarea investiţiilor în infrastructură
Jumătatea lunii cadourilor va cosemna finalizarea imensului efort depus de către primăria Bărbăteşti în reconfigurarea infrastructurii localităţii. Această perioadă este marcată de intensificarea demersurilor de finalizare la ultimi doi kilometri de rigole în zona Mierleşti. Potrivit edilului-şef, administraţia intră cu mare viteză pe ultima sută de metri: „Am finalizat lucrările de asfaltare la cei 16,3 kilometri pe care-i aveam în vedere, ne-au mai rămas muncile cu rigolele ultimilor doi kilometri pentru a declara închiderea investiţiei la toate satele comunei noastre. Coroborate cu munca de la baza sportivă, unde Consiliul Judeţean ne-a repartizat aproximativ 600 milioane lei vechi pentru zidul de sprijin din partea de nord, putem spune că acestea sunt lucrările cu care vom închide acest an!”
Constantin Bănacu adaugă că festivităţile prilejuite de concluzionarea investiţiilor se vor lăsa cu spectacole artistice în ziua de 15 decembrie.