O săptămână a bucuriei. 120 de râmniceni, în casă nouă!


Astazi,  (8 aprilie, n.r.) la ora 10.00, primii 48 de chiriasi au primit cheile de la locuințele sociale din blocurile 1 și 2 din ansamblul construit pe strada Frunzișului nr. 34, în zona Ostroveni Sud. Joi, 11 aprilie, celelalte 72 de familii vor putea intra în locuințele sociale repartizate în blocurile 3, 4 și 5, pe baza listei de priorități aprobată prin HCL nr. 239/2023. Cele cinci blocuri cu regim de înălțime parter și trei etaje, compuse din 75 de apartamente cu două camere (cu o suprafață medie de 62,44 mp) și 45 de garsoniere (cu o suprafață medie de 38,33 mp), toate unitățile fiind prevăzute cu balcoane, au fost realizate în urma accesării de către Primăria Municipiului a unor fonduri în valoare de 34,3 mil. lei de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în cadrul Programului de Construcții Locuințe Sociale și de Necesitate derulat conform Legii nr. 114/1996, Municipalitatea având o contribuție financiară de 3,5 mil. lei care a acoperit lucrările de sistematizare verticală: recorduri la utilități, amenajare alei, spații verzi, iluminat public, accese, parcari etc.

În același domeniu, pe strada Știrbei Vodă sunt în curs de ridicare două blocuri de locuințe ANL, totalizând 36 de apartamente în regim de închiriere pentru tineri, ce urmează să fie finalizate în primăvara anului viitor.

Emoționați au fost atât noii proprietari dar și primarul Mircia Gutău, pe parcursul scurtei ceremonii în care a împărțit cheile beneficiarilor îndreptățiți, însoțite, cum se cuvine mai ales în perioada aceasta de pregătire pentru sfintele sărbători de Paști, de o icoană pe care erau trecute cuvintele Binecuvântării casei și familiei. Primarul Gutău le-a urat tuturor celor prezenți să se bucure și să aibă grijă de darul primit și i-a anunțat că Primăria va face toate demersurile pentru a limita la cel mult două săptămâni procedurile de închieiere a contractelor individuale de utilități.