12 decese într-o săptămână


• echipajele Ambulanței au găsit victima unui accident rutier decedată, au declarat decesul altor nouă vâlceni, iar doi pacienți n-au mai răspuns resuscitării

În ultima săptămână din februarie, Serviciul Județean de Ambulanță Vâlcea a fost solicitat de 500 de cetățeni. Au predominat afecțiuniile cardiovasculare, respiratorii,   neurologice, gastrointestinale, stări de inconștiență, traumatismele produse prin cădere accidentală/lovire.   S-au produs cinci accidente rutiere cu victime, din care o persoană a fost găsită decedată la locul intervenției. De asemenea, echipajele medicale au declarat decesul altor nouă vâlceni. A fost asigurată asistența medicală în cadrul unor comepetiții sportive, dar și a bărbatului din Câineni, aflat în greva foamei. Doi pacienți au fost găsiți în stop cardiorespirator și, din păcate, nu au mai răspuns manevrelor de resuscitare.