„Ziua Porților Deschise”, la Biblioteca Județeană


Sâmbătă, aproape pe parcursul întregii zile, sediul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” va deveni un adevărat furnicar uman. Asta pentru că, pe 17 septembrie, în intervalul orar 11.00 – 20.00, „citadela” culturii din județul nostru va marca „Ziua Porților Deschise – Patrimoniul Bibliotecii Județene”. În acest context, reprezentanții Bibliotecii „Antim Ivireanul” vor organiza vizitarea secțiilor „Patrimoniu” și „Colecții speciale”. Ținând cont de faptul că Vâlcea reprezintă o parte importantă a patrimoniului cultural naţional şi european, iubitorii de cultură și toți cei care vor trece pragul Bibliotecii Județene vor putea viziona o expoziţie de carte cu valoare patrimonială şi carte cu valoare bibliofilă din colecţie.

Cinci videoproiecții pentru vizitatori

De asemenea, vor putea fi vizualizate o expoziţie de ex-libris-uri, videoproiecţii în Sala de Conferinţe (expoziţie virtuală de carte veche cu valoare patrimonială – conţine volume reprezentative pentru fiecare regiune istorică a României), expoziţie virtuală de stampe și de tablouri. Pentru cei interesați facem precizările că videoproiecţiile vor rula la cu începere de la orele: 11.00, 13.00, 15.00, 17.00 şi 19.00.