Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi – marcată şi la Râmnicu Vâlcea


În urmă cu 25 de ani, în data de 3 decembrie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi, la Râmnicu Vâlcea lua fiinţă Societatea Naţională Independentă a Handicapaţilor din România – filiala Vâlcea. În sfertul de veac trecut de atunci, organizaţia condusă de Dumitru Zamfira a desfăşurat o activitate intensă destinată protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi din municipiu şi s-a remarcat prin acţiuni susţinute privind integrarea socială a persoanelor cu handicap, egalizarea şanselor acestora de participare la viaţa comunităţii, lobby pentru promovarea înţelegerii dizabilităţii şi, nu în ultimul rând, prin acţiunile cultural – educative menite să promoveze acele persoane cu nevoi speciale care s-au evidenţiat în diferite domenii sau au făcut dovada talentului lor artistic. Administraţia locală municipală a răspuns întotdeauna la solicitările acestei organizaţii, dovadă stând HCL nr. 180/2003 prin care a fost aprobat parteneriatul de colaborare între Consiliul Local al municipiului şi Rotary Club Râmnicu Vâlcea în vederea amenajării unui “Centru de recuperare pentru persoanele cu handicap locomotor” sau HCL nr. 329/2013 prin care a fost aprobată prelungirea duratei de folosinţă gratuită a spaţiului situat în incinta PT 42 Nord 3. Cu această ocazie festivă, Municipalitatea Râmnicului a oferit SNIHR – filiala Vâlcea şi preşedintelui acesteia, dl Dumitru Zamfira, o Diplomă de Excelenţă. Ziua de 3 decembrie – Ziua Internaţională a Persoanelor cu Handicap fost marcată şi la Centrul de servicii terapeutice pentru copilul cu autism ”Mara”, unde s-au organizat mai multe activităţi distractive şi creative reunite sub sloganul ”Toţi diferiţi, toţi egali”, în parteneriat cu copiii şi cadrele didactice de la Grădiniţa nr. 11 Copăcelu.