ZIUA EUROPEI va fi marcată în centrul Râmnicului


Duminică, 9 mai 2021, autoritățile județene, alături de vâlceni, vor marca tripla semnificație a acestei date. În ultima perioadă, Ziua Uniunii Europene a căpătat semnificația mai importantă a datei de 9 mai, însă nu trebuie uitat că, la aceeași dată, românii marchează Ziua Independenței de Stat a țării noastre, iar la nivelul european sunt mai multe state care sărbătoresc Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite.
Manifestările de duminică vor debuta pe platoul din fața Instituției Prefectului Județului Vâlcea. De la ora 13.00, va avea loc prezentarea semnificației ceremoniei și a invitaților, de la 13.05 va fi intonat Imnul Național al României și va fi arborat Drapelul României. De la ora 13.10 va fi intonat imnul Uniunii Europene și va fi arborat Drapelul Uniunii Europene, ceremonia încheindu-se la ora 13.15.
Ulterior, în intervalul 13.30-14.05, ceremoniile se vor desfășura la Monumentul Independenței de pe strada Carol I. Aici sunt programate evenimentele prilejuite de Ziua Independenței de Stat a României, dar și de Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite. La ora 13.30 va avea loc momentul de salut al Drapelului de luptă de către prefectul județului Vâlcea și comandantul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea. La 13.35 va fi intonat Imnul Național al României. De la 13.40 va fi prezentată semnificația ceremoniei și va fi citită lista invitaților prezenți. Apoi, va fi oficiat serviciul religios și vor fi depuse coroane și jerbe de flori. După ora 14.00 se vor desfășura oficiile de încheiere a ceremoniei.