ZI ISTORICĂ ÎN VÂLCEA! Premieră medicală post-revoluționară!


Încep lucrările la prima Clinică de Radioterapie și Imagistică din Vâlcea, o clădire nouă, care va fi construită în curtea Maternității din Râmnicu Vâlcea. Astăzi, 25 august 2021, au fost demarate lucrările la Clinica de Radioterapie și Imagistică.
Realizarea acestei investiţii, cu o valoare estimată de aproape 8 milioane de euro, este un nou pas logic, natural, al unui proces inițiat prin aprobarea în unanimitate de către consilierii județeni a concesionarii unui teren viran, neutilizat în prezent, din curtea Maternităţii din Râmnicu Vâlcea. Potrivit informațiilor furnizate de investitor, noul centru va oferi servicii medicale de diagnosticare, monitorizare evoluţie boală şi tratament, de nivel european, servicii medicale care vor putea fi decontate de Casa de Asigurări de Sănătate prin Programul Naţional de Oncologie.
„Un alt avantaj îl reprezintă crearea de noi locuri de muncă, atât cu caracter temporar (pe parcursul derulării investiţiei), cât şi cu caracter permanent (pe durata existenţei unităţii medicale), pentru că aici vor lucra medici, fizicieni, asistenți medicali, infirmiere, dar și personal administrativ şi de curăţenie. Termenul prevăzut în autorizația de construire este de 24 de luni. După finalizarea construcției, clinica va fi dotată cu aparatură de radiologie și echipamente medicale de înaltă performanță: mamograf, RMN, scintigrafie/SPECT-CT, accelerator liniar etc.”, a transmis Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.