„Vreau să-mi arăt recunoștința față de elevii și sportivii cu performanțe”


• a declarat edilul orașului Băile Olănești, Sorin Vasilache
Alesul local din Băile Olănești, Sorin Vasilache, lucrează la întocmirea unei liste cu elevii și sportivii de pe plan local, care au adus mândrie și satisfacție pe plan național, prin performanțele lor. Edilul Vasilache vrea să le mulțumească, să le arate că este mândru de ce au făcut și ce fac tuturor elevilor și sportivilor care au obținut premii, medalii, la diverse concursuri și olimpiade, care au urcat pe podium la tot felul de competiții sportive. În semn de recunoaștere, primarul social-democrat le va oferi recompense financiare celor merituoși și asta începând de anul acesta.