Captură Youtube

Vot cu surprize! Șef nou la AJF Vâlcea


În urmă cu puțin timp s-au încheiat alegerile pentru desemnarea noului președintele al Asociației Județene de Fotbal Vâlcea, dar și cele pentru alegerea vicepreședintelui forului fotbalistic județean. Desfășurate la sediul Universității „Constantin Brâncoveanu” din Râmnicu Vâlcea, alegerile s-au încheiat cu rezultate relativ surprinzătoare la ambele funcții. Adrian Comănescu a devenit șef al AJF Vâlcea după numai un sigur tur de scrutin. Arbitrul de eșalon național a primit 40 de voturi, depășindu-l pe cel considerat favorit înaintea acestui scrutin, Daniel Demetrescu (34 de voturi). Cel de-al treilea candidat, Dan Săraru, a obținut doar două voturi.
O surpriză și mai mare s-a produs în scrutinul pentru funcția de vicepreședinte. Lucian Munteanu a obținut un număr destul de mare de voturi (aproximativ dublu) față de contracandidatul Grigore Tomoioagă, fostul manager de la CSM Râmnicu Vâlcea devenind „vicele” asociației fotbalistice din județul nostru. De asemenea, Jean Turmacu a fost ales în funcția de secretar general.