Vineri, Costică „Vâlcea” a fost eliberat din închisoare


• controversatul om de fotbal a stat după gratii aproape 24 luni dintr-o condamnare de cinci ani!
Gheorghe Constantin, fostul președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din România, a fost eliberat la finele săptămânii trecute. Cel supranumit Costică „Vâlcea” a fost găsit vinovat în dosarul „Mită pentru arbitri 1”. El fusese condamnat la cinci ani de închisoare cu executare și plata către statul român a 310.000 de lei. Procurorii au considerat că această sumă a fost însușită în mod necuvenit de către Constantin, banii fiind primiți, în anul 2009, de la fostul patron al FC Argeș, Cornel Penescu.
Conform legii, pentru că are peste 60 de ani și a executat o treime din pedeapsa primită, Gheorghe Constantin a fost eliberat. Momentul a fost unul de mare bucurie pentru Costică „Vâlcea”, fostul arbitru văzându-și pentru prima dată fetița, adusă pe lume de soția sa în timp ce acesta era încarcerat.